Locul din România unde va fi construit un complex balnear UNIC, de 30 milioane de euro

Locul din România unde va fi construit un complex balnear UNIC, de 30 milioane de euro

Lucrările la cel mai mare complex de agrement din România, și unul dintre cele mai moderne din Europa, vor fi finalizate în această toamnă. Vor fi 14 bazine cu apă, o bază de tratament echipată cu aparatură nouă, de ultimă generație, săli de conferință, restaurante, plus o zonă de agreement, dar și un hotel de cinci stele. De asta vor avea parte turiștii care vor opta să se relaxeze în Băile Felix.

„Zona de agrement este compusă din două părți, investiția ridicându-se la la aproximativ 11 milioane de euro. Două treimi din zonă este acoperită, iar o treime este în aer liber. Partea acoperită dispune de acoperișuri rabatabile, sub formă de semicerc care se strâng, astfel că pe perioada iernii sau toamna când e mai rece se pot închide. Aceasta va funcționa atât iarna cât și vara, în timp ce partea neacoperită va funcționa doar pe perioada estivală”, a declarat Florian Serac, directorul general al companiei Turism Felix, citat de Adevărul.

El estimează că investiția va fi recuperată în 15 ani. „În mod clar vom lua din turiștii vecinilor maghiari”, a precizat investitorul Florian Serac. El a adăugat că are planuri și mai mari: înainte de 2020 să ofere la Felix servicii all inclusive.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai...
×